Ce este, de fapt, Franciacorta și de unde vin bulele din pahar?
Pe eticheta unei sticle de Franciacorta lipsesc două cuvinte pe care le citești pe multe alte sticle italiene cu bule, „metodo classico” și „spumante”.…
- Echipa Cafeneaua Sportiva
- 12 min de citit
RubricaCasa si Gradina Meniul secțiunilor
- Un teritoriu, un vin și o metodă cu același nume
- Cum ajunge dioxidul de carbon în sticla de Franciacorta?
- Timpul pe drojdii, măsurat în luni
- Satèn, spumantul cu presiunea scrisă în regulament
- De unde vin, de fapt, bulele din pahar?
- Erbamat, strugurele de 0,3% care poate schimba gustul zonei
- Cât Franciacorta se vinde și unde ajunge
- Cum citești eticheta unui Franciacorta
- Întrebări frecvente
Pe eticheta unei sticle de Franciacorta lipsesc două cuvinte pe care le citești pe multe alte sticle italiene cu bule, „metodo classico” și „spumante”. Absența lor e cerută de regulamentul de producție. Motivul spune despre acest vin mai mult decât orice notă de degustare.
Franciacorta este un vin spumant italian cu denumire de origine controlată și garantată (DOCG), produs în 19 comune din provincia Brescia, în Lombardia, la sud de Lacul Iseo. Bulele lui se formează într-o a doua fermentație, făcută chiar în sticla care ajunge pe masă, și ies din vin în pahar, pe fibre microscopice agățate de pereții acestuia.
Un teritoriu, un vin și o metodă cu același nume
Franciacorta este numele unei zone viticole din Lombardia, al vinului spumant făcut acolo și, prin regulament, al singurei metode prin care acest vin poate fi obținut. Potrivit Consorzio per la tutela del Franciacorta, asociația producătorilor care administrează denumirea, zona cuprinde 19 comune, iar în 2025 consorțiul avea peste 120 de crame membre. Viile stau pe dealurile joase dintre lac și orașul Brescia, iar regulamentul exclude din denumire orice parcelă aflată peste 550 de metri altitudine.
Numele e mult mai vechi decât vinul spumant. Consorțiul îl leagă de Francae Curtes, cum erau numite pământurile mănăstirilor care obținuseră scutire de taxe în jurul anului 1100, iar forma Franzacurta apare pentru prima dată în arhivele comunale din Brescia în 1277.
Schimbarea a venit în 1961, când oenologul Franco Ziliani a pus în sticlă, în pivnițele lui Guido Berlucchi, primul Franciacorta spumant. Zona a primit statutul DOC în 1967, consorțiul s-a înființat în 1990 cu 29 de producători, iar în 1995 Franciacorta a devenit primul vin italian făcut prin a doua fermentație în sticlă care a obținut DOCG. DOCG, prescurtarea de la Denominazione di Origine Controllata e Garantita, este treapta cea mai înaltă a sistemului italian de denumiri de origine și presupune reguli de producție și controale mai stricte decât DOC.
De ce eticheta nu scrie „metodo classico”
Regulamentul de producție al denumirii interzice, la articolul 7.4, ca pe etichetă să apară metoda de elaborare, de pildă „metodo classico”, sau expresia „vino spumante”. În cronologia publicată de consorțiu, mențiunea „Metodo Classico” a dispărut de pe etichete încă din 1993, anul în care a doua fermentație naturală în sticlă a devenit singura metodă permisă. Logica seamănă cu a Champagne-ului, unde numele locului ține loc de descriere tehnică.
Mi se pare o decizie foarte inteligentă, pentru că obligă cumpărătorul să rețină un nume în locul unei tehnici folosite de multe alte regiuni. Din același motiv nu-mi place formula „Champagne-ul Italiei”, pe care o găsești în multe prezentări. Comparația ajută la raft, dar acoperă tocmai ce face Franciacorta diferită, adică un climat mai cald, Erbamat în locul lui Pinot Meunier și reguli proprii despre cât stă vinul pe drojdii.
Cum ajunge dioxidul de carbon în sticla de Franciacorta?
Dioxidul de carbon din Franciacorta este produs de drojdiile care fermentează vinul a doua oară, după ce acesta a fost închis în sticlă. Totul pornește de la un vin liniștit, numit vin de bază, făcut din struguri culeși obligatoriu manual, adică Chardonnay, Pinot Nero, Pinot Bianco și, în proporție mică, Erbamat.
Tirajul, tiraggio în italiană, este momentul în care peste vinul de bază se adaugă un sirop de zahăr și drojdii active, iar sticla se închide, de obicei cu o capsulă metalică asemănătoare celei de la bere. Drojdiile transformă zahărul în alcool și dioxid de carbon, iar gazul, fără ieșire, se dizolvă în vin. Potrivit consorțiului, presiunea din sticlă urcă astfel la 5-6 atmosfere, cam de două ori presiunea dintr-un pneu de autoturism. Regulamentul nu permite tirajul înainte de 1 februarie din anul următor recoltei.
După ce consumă zahărul, drojdiile mor și rămân în sticlă sub forma unui depozit fin, pe care producătorii îl numesc tot drojdii (lieviti, în italiană). Autoliza, adică descompunerea lentă a celulelor de drojdie în contact cu vinul, eliberează compuși care aduc arome de pâine prăjită sau de cozonac și o textură mai rotundă. Etapa asta nu poate fi grăbită, iar regulamentul o măsoară în luni.
La final, sticlele sunt înclinate și rotite treptat până când depozitul coboară în gât, de unde este scos după ce gâtul sticlei e înghețat. Operațiunea se numește degorjare, sboccatura în italiană. Golul rămas se completează cu licoarea de expediție, un amestec de vin și, eventual, zahăr, iar cantitatea de zahăr adăugată acum decide categoria de dulceață trecută pe etichetă.
Timpul pe drojdii, măsurat în luni
Un Franciacorta fără an de recoltă stă cel puțin 18 luni pe drojdii, socotite de la tiraj până la degorjare, potrivit articolului 5.6 din regulamentul publicat de consorțiu. Pentru Satèn și Rosé minimul urcă la 24 de luni, pentru Millesimato la 30 de luni, iar pentru Riserva la 60 de luni, adică cinci ani întregi. Millesimato este vinul care poartă anul recoltei și trebuie să provină în proporție de cel puțin 85% din acel an.
Broșura de degustare a consorțiului socotește pentru un Millesimato aproximativ 37 de luni de la cules până la raft, dintre care 30 petrecute în sticlă. Pragurile din regulament sunt minime, iar multe crame țin vinul mai mult.
Când producătorul trece pe contra-etichetă durata petrecută pe drojdii, eu o citesc înaintea oricărei descrieri cu flori albe și fructe exotice, pentru că spune ceva concret despre textură. Un Franciacorta cu 18 luni pe drojdii e, de regulă, mai fructat și mai vioi. Unul care a stat cinci ani are spuma mai catifelată în gură și arome care trag spre patiserie și fructe uscate.
Satèn, spumantul cu presiunea scrisă în regulament
Satèn este tipul de Franciacorta făcut numai din struguri albi, cu presiunea din sticlă limitată la cel mult 5 atmosfere. Regulamentul cere minimum 50% Chardonnay, restul putând fi Pinot Bianco, și permite la tiraj cel mult 20 de grame de zahăr pe litru. Mai puțin zahăr înseamnă mai puțin gaz produs de drojdii, deci o presiune finală sub cea a celorlalte tipuri.
Consorțiul a înregistrat numele Satèn ca marcă în 1995, iar regulamentul publicat în Gazzetta Ufficiale în iulie 2008 l-a transformat într-un tip pe care îl poate produce orice cramă din denumire. Satèn stă minimum 24 de luni pe drojdii și se face numai în variantele seci, cel mult Brut.
Pentru mine, Satèn arată cel mai limpede că intensitatea bulelor se proiectează. Cineva a hotărât, cu cântarul și cu calculul, cât de tare să înțepe vinul pe limbă. Diferența se simte imediat lângă un Brut obișnuit și seamănă cu cea dintre o apă minerală puternic carbogazoasă și una ușor acidulată.
De unde vin, de fapt, bulele din pahar?
Bulele dintr-un pahar de Franciacorta se nasc pe fibre microscopice de celuloză lipite de pereții paharului și pe micile imperfecțiuni ale sticlei. Gazul dizolvat nu are destulă energie ca să formeze singur o bulă în mijlocul lichidului și are nevoie de un mic buzunar de aer de la care să pornească. Fenomenul se numește nucleație.
Fizicianul Gérard Liger-Belair și colegii săi de la Universitatea din Reims Champagne-Ardenne au studiat în detaliu acest proces și l-au descris în revista American Scientist, în 2009. După măsurătorile lor, o șampanie conține în jur de 10 grame de dioxid de carbon dizolvat la litru, iar o sticlă de 0,75 litri eliberează la deschidere aproximativ 5 litri de gaz. Cercetarea s-a făcut pe șampanie, dar fizica e aceeași pentru orice vin refermentat în sticlă la presiuni apropiate, inclusiv pentru Franciacorta.
Cel mai surprinzător rezultat privește gazul pierdut. Aproximativ 80% din dioxidul de carbon iese din pahar prin difuzie directă la suprafață și doar în jur de 20% pleacă sub formă de bule. Fibrele care pornesc bulele au cam 100 de micrometri și ajung în pahar din aer sau din prosopul cu care a fost șters. O bulă se desprinde de fibră când are între 10 și 50 de micrometri, apoi crește pe drum și ajunge la suprafață cu un diametru sub un milimetru.
Ce înseamnă asta pentru paharul de acasă
Un pahar spălat la mașină și lăsat să se usuce singur poate avea foarte puține fibre pe pereți și, prin urmare, foarte puține bule, oricât de bun ar fi vinul. Producătorii de pahare ocolesc hazardul gravând cu laserul, pe fundul paharului, un inel de puncte de nucleație, iar articolul din American Scientist menționează în jur de 20 de impacturi de laser pentru un astfel de inel. Forma contează și ea, pentru că într-o flută coloana de bule pune în mișcare tot lichidul, pe când într-o cupă largă circulă cam jumătate din vin.
De aici vine dezacordul meu cu o idee repetată des în textele despre vin, aceea că bulele foarte fine sunt semnul sigur al unui spumant de calitate. Mărimea bulei depinde mult de cantitatea de gaz dizolvat și de drumul parcurs prin pahar, iar numărul bulelor depinde de cât de curat a fost șters paharul. Un perlaj leneș, adică un șir de bule rar și firav, spune adesea mai multe despre mașina de spălat vase decât despre cramă.
Erbamat, strugurele de 0,3% care poate schimba gustul zonei
Erbamat este un soi alb vechi din provincia Brescia, cu maturare foarte târzie și aciditate ridicată, acceptat în Franciacorta începând cu recolta din 2017, în proporție de cel mult 10%. Consorțiul notează că soiul apare deja în 1564, sub numele Albamatta, într-o scriere a agronomului Agostino Gallo. Infograficul publicat de consorțiu la 35 de ani de la înființare arată însă cât de mic e azi, cu viile denumirii plantate în proporție de 79% cu Chardonnay, 18,1% cu Pinot Nero, 2,6% cu Pinot Bianco și doar 0,3% cu Erbamat.
Motivul pentru care soiul a fost readus ține de climă. Un document tehnic publicat de Assoenologi în 2017, semnat de oenologul Gabriele Valota pe baza cercetării făcute de consorțiu împreună cu Universitatea din Milano, notează că fazele de dezvoltare ale viței au ajuns să se petreacă cu 10-20 de zile mai devreme decât în urmă cu treizeci de ani. Strugurii care se coc pe căldură adună zahăr repede și pierd aciditate, iar un vin spumant fără aciditate devine greu și obosit. Erbamat se coace târziu și păstrează aciditate mare și pH scăzut, adică exact ce le lipsește bazelor de spumant în anii fierbinți.
Cred că Erbamat e cel mai interesant lucru care se întâmplă acum în Franciacorta, mai interesant decât orice comparație cu Champagne. Chardonnay și Pinot Nero cresc peste tot în lume, pe când un soi al locului, atestat din secolul al XVI-lea, îi dă zonei o semnătură greu de copiat. La 0,3% din vii, efectul lui în pahar e deocamdată mic, iar crama care vrea să-l folosească trebuie să-l culeagă separat, mult după Chardonnay.
Cât Franciacorta se vinde și unde ajunge
Producătorii de Franciacorta au vândut în 2025 aproximativ 18,9 milioane de sticle, cu 1% mai puțin decât în 2024, potrivit observatorului economic al consorțiului. Estimarea exactă este de 18.932.034 de sticle echivalente, iar 87,2% dintre ele au fost vândute în Italia, exportul reprezentând 12,8%. Cu atât de puțin vin plecat din țară, e firesc ca în România Franciacorta să fie mai greu de găsit decât Prosecco.
Spotmedia.ro, publicație online de știri din România, scrie despre vin și în secțiunea sa de timp liber. Pentru cine vrea să treacă de la regulament la farfurie, materialul despre Franciacorta la masă pornește de la două ingrediente cu caractere diferite, somonul și hribii, și de la întrebarea ce vin spumant se potrivește fiecăruia. Asocierile de acest fel se sprijină pe aciditate, care taie grăsimea peștelui, și pe aromele de autoliză, care se împacă bine cu gustul de pădure al ciupercilor.
Cum citești eticheta unui Franciacorta
Eticheta unui Franciacorta arată tipul de vin și categoria de zahăr, iar la Millesimato apare și anul recoltei. Regulamentul definește trei tipuri, Franciacorta, Satèn și Rosé, iar fiecare poate purta mențiunea Millesimato sau Riserva. Rosé are cel puțin 35% Pinot Nero.
Categoria de zahăr vine din dozajul de la final, iar broșura consorțiului dă pragurile. Dosaggio Zero, numit și Pas Dosé, are până la 3 grame de zahăr la litru, rămas natural în vin, Extra Brut are până la 6 grame, Brut sub 12 grame, Extra Dry între 12 și 17 grame, Sec între 17 și 32, iar Demi-Sec între 32 și 50. Capcana e de vocabular, fiindcă Extra Dry și Sec sunt mai dulci decât Brut, deși numele sugerează contrariul.
Riserva se oprește cel mult la Brut, la fel ca Satèn. Iar dacă pe sticlă scrie Satèn, știi fără să o deschizi că presiunea dinăuntru nu trece de 5 atmosfere.
Întrebări frecvente
Franciacorta și Prosecco sunt același tip de vin?
Franciacorta și Prosecco sunt vinuri spumante italiene făcute în moduri diferite. Franciacorta vine din Lombardia, se face mai ales din Chardonnay și Pinot Nero și fermentează a doua oară în sticlă, cu minimum 18 luni pe drojdii. Prosecco vine din Veneto și Friuli Venezia Giulia, se face mai ales din soiul Glera, iar a doua fermentație are loc de cele mai multe ori în rezervoare mari sub presiune, prin metoda numită Martinotti sau Charmat. De aici și diferența de gust, cu un Prosecco mai fructat și aromat și un Franciacorta cu note de pâine și patiserie.
La ce temperatură se servește Franciacorta?
Franciacorta se servește la 8-10 °C, temperatura recomandată în broșura de degustare a consorțiului. Un vin mai rece ține dioxidul de carbon dizolvat mai mult timp, deci bulele rezistă mai mult, însă frigul prea mare acoperă aromele. O sticlă scoasă dintr-un frigider obișnuit, unde sunt de regulă în jur de 4 °C, are nevoie de câteva minute pe masă ca să ajungă la temperatura potrivită.
Din ce se face Franciacorta Rosé?
Franciacorta Rosé se face cu cel puțin 35% Pinot Nero, restul putând fi Chardonnay, până la 65%, Pinot Bianco, până la 50%, și Erbamat, până la 10%. Vinul stă minimum 24 de luni pe drojdii, la fel ca Satèn. Culoarea și structura vin în principal din Pinot Nero, un soi cu boabe negre.
De ce urcă bulele în șiruri, mereu din aceleași puncte?
Bulele dintr-un pahar de vin spumant urcă în șiruri pentru că fiecare fibră lipită de pahar eliberează bule la intervale regulate, ca un mic robinet. Potrivit articolului publicat de Gérard Liger-Belair și colegii săi în American Scientist, o astfel de fibră scoate cam 30 de bule pe secundă. Locurile fără fibre sau zgârieturi rămân liniștite, motiv pentru care un pahar poate avea șiruri de bule doar în câteva puncte.
Ce pahar e potrivit pentru Franciacorta?
Paharul potrivit pentru Franciacorta este unul înalt, cu bolul ușor lărgit la mijloc și strâns spre buză, un compromis între flută și paharul de vin alb. Măsurătorile publicate în American Scientist arată că într-o flută coloana de bule amestecă tot vinul, în timp ce într-o cupă largă se mișcă doar cam jumătate din el, iar drumul bulelor până la suprafață durează de circa trei ori mai puțin. Pentru un Riserva cu multe arome eu prefer un bol mai larg, chiar dacă bulele se pierd ceva mai repede.
Din arhiva clubului
- Arhiva electronica – soluția modernă pentru stocarea și gestionarea documentelorBusiness
- Expresoare cafea cele mai bune metode de întreținere a acestoraBusiness
- Cum sa alegi rochia de mireasa perfecta?Lifestyle & Frumusete
- Fa miscare daca vrei sa traiesti peste 80 de ani!Lifestyle & Frumusete
- Design interior armonios prin integrarea tablourilorCasa si Gradina



