Entorsa reprezintă ruptura unuia sau mai multor ligamente dintr-o articulație. Deși entorsa de gleznă este cel mai frecvent tip de entorsă, aceasta poate avea loc și la nivelul genunchiului sau la nivelul articulațiilor mâinii. Cauzele unei entorse sunt mișcările bruște sau traumatismele de la nivelul articulațiilor. Acestea se pot vindeca în câteva zile sau pot necesita tratament specializat, în funcție de severitatea lor. Iată câteva sfaturi utile despre ce trebuie să faci dacă ai suferit o entorsă.
Protocolul RICE
Protocolul RICE este o tehnică eficientă și de prim ajutor în cazul în care ai suferit o entorsa de glezna. Acesta este un acronim care reprezintă pașii pe care trebuie să-i urmezi după o accidentare:
- R (rest) – Nu mișca brusc membrul afectat și oprește-te din activitatea fizică pe care o desfășori. Este indicat repausul timp de 24-48 de ore după accidentare;
- I (ice) – Aplică comprese reci cu gheață în zona gleznei pentru a reduce durerea și inflamația. Poți aplica compresele timp de 15-20 minute, de trei ori pe zi în primele zile după accidentare. Ai grijă ca gheața sa nu fie aplicată direct pe piele deoarece acest lucru poate duce la leziuni sau arsuri;
- C (compression) – Imobilizează glezna folosind un bandaj elastic sau alt dispozitiv ortopedic pentru a menține articulația într-o poziție stabilă;
- E (elevation) – Ridică piciorul deasupra nivelului inimii pentru a ajuta circulația sângelui.
Această tehnică poate ajuta la o recuperare mai rapidă a pacienților și la gestionarea simptomelor inițiale după o entorsă.
Medicamentele antiinflamatoare
Unele medicamente antiinflamatoare fără prescripție (ibuprofen, paracetamol, aspirina, etc.) pot fi administrate pentru a gestiona inflamația și durerea după o entorsă a gleznei. Totuși, este indicat să nu administrezi medicamente fără consultul medicului specialist pentru a evita anumite complicații. Respectă doza recomandată pe prospect și nu continua administrarea medicamentelor pe termen lung.
În cazul în care suferi de alte afecțiunii cardiovasculare, boli inflamatorii, alte probleme de sănătate, sau ești sub tratament medicamentos pentru maladina Haglund, consultă mai întâi medicul pentru a primi indicații referitoare la medicamentele permise pentru entorsa de gleznă. Anumite medicamente pot interacționa cu alte tratamente, iar acest lucru poate duce la alte complicații sau afecțiuni.
Consultă medicul specialist
În cazul în care tratamentul conservator (medicamentele antiinflamatorii, repausul, compresele reci) nu ameliorează simptomele, iar starea ta de sănătate se agravează după entorsa gleznei, trebuie să consulți un medic specialist.
Acesta va efectua un examen clinic unde va evalua gradul de severitate a entorsei, va verifica mobilitatea și stabilitatea articulației, și va analiza dacă există alte leziuni asociate, cum ar fi fracturile osoase. În unele cazuri, medicul poate recomanda investigații suplimentare, cum ar fi radiografiile, pentru a confirma diagnosticul și pentru a evalua leziunea.
În funcție de examenul clinic și rezultatul investigațiilor suplimentare, medicul va stabili un plan de tratament adecvat pentru afecțiunea ta.