Vrei să-ți înmatriculezi mașina cumpărată din străinătate? Iată 3 lucruri pe care trebuie să le știi

Înmatricularea în România a unei mașini cumpărate din străinătate este o experiență ce consuma timp și efort, având în vedere birocrația cu care trebuie să te confrunți într-un astfel de context. Însă dacă ai la îndemână recomandările necesare, pentru a ști exact ce pași trebuie sa urmezi, lucrurile se pot simplifica semnificativ. Astăzi îți vom prezenta informațiile de bază, privind autoritățile guvernamentale pe care trebuie să le contactezi, documentele de care trebuie să dispui pentru facilitarea înmatriculării, precum și diferitele costuri / taxe impuse de autoritățile romane, necesare pentru un astfel de demers. Reține că acest articol are un rol pur orientativ, pentru că legislația se poate schimba periodic, iar contravaloarea anumitor taxe poate varia în funcție de inflație și alți factori. Așadar, înarmează-te cu răbdare și descoperă alături de noi întregul proces de înmatriculare a unei mașini pe care ai adus-o recent în România!

Înmatriculare mașină din străinătate: la ce instituții te prezinți?

Într-o primă etapă, este necesar să te prezinți cu Direcția de Permise și Înmatriculări (DRPCIV), pentru a se elibera plăcuțele provizorii pentru mașina ta (plăcuțele roșii). Odată ce a fost înmatriculat provizoriu, autoturismul trebuie să fie prezentat apoi la Registrul Auto Român (RAR), pentru efectuarea ITP-ul și obținerea cărții auto.

Fă-ți timp pentru a merge apoi la Taxe și Impozite (DGITL) pentru a înregistra vehiculul. Ulterior, trebuie să vizitezi și registrul ANAF de care aparții pentru a ți se elibera certificatul de TVA. În cele din urmă, vei fi nevoit să revii la sediul Direcției de Permise și Înmatriculări pentru a ridica plăcuțele finale și certificatul de înmatriculare. 

Taxe necesare pentru înmatricularea unei mașini din străinătate

Obținerea documentației ce atestă legalitatea înmatriculării mașinii implică achitarea anumitor taxe și tarife către statul român. Primul cost va fi cel achitat pentru taxa de eliberare a plăcuțelor provizorii (roșii). În această taxă sunt incluse taxa de autorizație și prețul propriu-zis al plăcuțelor

Tarifele percepute de RAR pentru inspecțiile tehnice auto sunt alte costuri pe care le vei achita în cadrul acestui proces. Contravaloarea totală poate varia de la un caz de înmatriculare la altul, în funcție de factori precum: capacitatea mașinii pe care vrei să o înmatriculezi sau disponibilitatea numărului de registru pentru aceasta. 

Include în bugetul pregătit pentru procesul de înmatriculare taxa de talon și costul plăcuțelor de înmatriculare finale. Pentru că orice mașină din străinătate vine cu acte redactate într-o limbă străină, este necesar ca acestea să fie traduse în cadrul unui un birou autorizat. Descoperă costurile traducerilor pentru actele auto!

De asemenea, este necesar să achiți o taxă pentru o asigurare validă până la înmatricularea efectivă a mașinii. Costul acesta, alături de toate celelalte, variază în funcție de numeroși factori precum limba străină în care sunt redactate documentele auto originale, capacitatea cilindrică a autoturismului etc.

Acte pentru înmatricularea unei mașini cumpărate din străinătate

La RAR este necesar să te prezinți cu următoarele acte:

  • documentele de înmatriculare a mașinii din ultima țară în care a fost înregistrată; 
  • factura sau contractul de vânzare-cumpărare în original; 
  • certificatul de conformitate auto (dacă mașina este mai nouă de anul 2018);
  • cartea ta de identitate;
  • cerere RAR tip completată.

La Taxe și Impozite (DGITL) este necesar să te prezinți cu următoarele acte:

  • copia și originalul cărții auto eliberate de RAR;
  • factura sau contractul de vânzare-cumpărare în original; 
  • traducerea după factura sau contractul de vânzare-cumpărare (2 copii);
  • copie după cartea de identitate a proprietarului mașinii;
  • declarația de impunere completată.

La ANAF este necesar să te prezinți cu următoarele acte:

  • copie după cartea auto eliberata de RAR;
  • copie după certificatele de înmatriculare străine;
  • copie după traducerile certificatelor de înmatriculare străine;
  • copie după factura sau contractul de vânzare-cumpărare;
  • copie după contractul sau factura vizată la Taxe și Impozite;
  • copie după cartea de identitate a proprietarului;
  • declarația ANAF tip completată.

Acestea sunt informațiile de bază pe care trebuie să le știi despre înmatricularea unei mașini pe care ai cumpărat-o din străinătate. Reține că prețurile sau documentele necesare se pot modifica de la o perioadă la alta, așadar, este important să cunoști în detaliu pașii acestei proceduri complexe, la momentul înmatriculării unui vehicul nou!