Mașini Mercedes Benz: Istoria unei mărci auto de referință

Carl Benz spunea odată: „Dragostea de a inventa nu moare niciodată”. Această afirmaţie a stat la baza întregii istorii Mercedes Benz. Mercedes Benz este un brand şi un producător de maşini de lux şi comerciale german, înfiinţat în 1926. Mercedes-Benz AG, subsidiar Mercedes-Benz Group, produce vehicule de lux pentru clienţi şi cele comerciale pentru firme sau alte persoane interesate, toate sub brandul Mercedes-Benz.

Din 2019, autovehiculele comerciale grele, camioane, autobuze sunt administrate de Daimler Truck, care a făcut parte din Mercedes-Benz Group, devenită companie independentă în 2021. Deja în 2018, Mercedes-Benz era cel mai mare brand de vehicule premium din lume, cu vânzări de peste 2.31 milioane de maşini.

Originile brandului Mercedes-Benz sunt legate de Daimler-Motoren-Gesellschaft 1901 şi Carl Benz cu a sa Benz Patent-Motorwagen, 1886. Sloganul brandului este „the best or nothing”.

Mercedes-Benz a început să producă maşini după ce în 1886 a inventat vehiculele cu o combustie internă. Karl Benz a produs o maşină pe benzină şi Gottlieb Daimler, împreună cu Wilhelm Maybach a produs un alt vehicul alimentat cu benzină. Daimler şi Maybach aveau să fabrice prima maşină cu patru roţi pe benzină în 1889 şi au înfiinţat DMG.

Primele automobile vândute de DMG au fost începând cu 1890. Benz, pe de altă parte, se ţinea tare şi producea prima maşină pe patru roţi în 1891. Firma sa, Benz  & Cie devenea încet, încet cea mai mare producătoare de maşini din lume. Primele modele de masini Mercedes au fost nişte maşini sport DMG numite după fiica unui antreprenor bogat şi entuziast de curse de maşini Emil Jellinek, Mercedes.

Începuturile Mercedes-Benz sunt complicate

Discutăm despre Mercedes-Benz în această formulă de abia când a s-a terminat Primul Război Mondial, până în 1924 cei doi au lucrat independent. După ce au trecut doi ani de colaborare s-au decis să formeze Daimler-Benz AG. Camioanele şi maşinile companiei erau produse de atunci sub numele comercial Mercedes-Benz. În 1927 aveam deja 7.000 de bucăţi produse. S-a lansat mai apoi şi prestigiosul Mercedes-Benz W15, un cabriolet al W15 a fost lansat după câţiva ani, prima maşină pentru familie, mai mică, W23 a venit şi ea pe piaţa din nevoia de a exista şi o maşină pentru această categorie de clienţi.

Modelul 260 D a fost primul autoturism diesel pentru pasageri şi a fost lansat în 1936. În anii 1930 s-au lansat mai multe vehicule de succes, inclusiv W136 Spohn Roadster şi limuzina W138.

Şi a venit al Doilea Război Mondial şi asta a însemnat o perioadă neagră şi complicată pentru Mercedes-Benz şi pentru toţi producătorii germani de maşini… Forţa de munca din război era formată în mare parte din civili, prizonieri de război şi deţinuţi din tabere de concentrare cât a durat războiul. Mercedes-Benz 770 a fost produs şi a fost o maşină de lux, producţia a continuat între 1930-1943. Au mai fost pe piaţă şi limuzine, un Touring, un Cabriolet. Daimler-Benz nu s-a lăsat şi a produs LG 3000, camion, DB 600 şi DB 601 motoare avioane.

Din fericire pentru toată lumea s-a terminat Al Doilea Război Mondial mai repede decât se aşteptau cei de la Mercedes-Benz. După război Mercedes-Benz şi-a revenit în parte datorită exporturilor masive şi monopolului în privinţa maşinilor comerciale diesel. De când a fost lansat modelul 170 V au revenit la producerea de maşini obişnuite şi au renunţat să mai ajute armata.

Anii 1950-1960 şi perioada de după anii 2000

În anii 1950, producătorul german de maşini a lansat 190 şi 300SL, maşini care arătau excelent, modelul 300 L era primul ce folosea injecţia de combustibil şi tehnologia aferentă. Anii 1960 au venit cu succes după succes prin lansarea modelelor 220, 230, 600 sau modelul W100.

Mai târziu Daimler-Benz cumpăra şi Maybach, în 1960 mai exact. A devenit divizie de lux de masini Mercedes, producând Maybach 57 şi 62. Dar competiţia cu Rolls-Royce şi Bentley era una prea puternică, aşa că nu prea au rezistat.

În 2012, din păcate, Maybach şi-a oprit producţia, lansând cale liberă pentru mai multe modele Mercedes S-Class. În 2014, cei de la Mercedes au încercat să reînvie Maybach-ul, cu o poziţionare alături de linia AMG. În 2015 am primit cu entuziasm modelul de top Mercedes-Maybach S600.

La începutul anilor 1970 a început producţia în teorie a maşinilor Smart şi a durat până prin 1980 cel puţin la nivel de design. Nicolas G. Hayek îşi dorea o maşină de oraş, aşa că a cerut ajutorul Mercedes. Primul model Smart a apărut pe piaţa în octombrie 1998. Şi nu, nu este vorba de maşini smart, inteligente, ci de un acronim de la colaborarea dintre Swatch şi Mercedes, Swatch Mercedes ART. Modelele din această gamă includeau smart City Coupe, Smart Crossblade, Smart ForFour, Smart ForTwo.

Mercedes-AMG este divizie Mercedes-Benz cu performanţe excelente, înalte. A produs la început maşini normale pentru șosea bazate pe maşinile clasice Mercedes. Prin anii 1980 ofereau şi pachete complete pentru motoare.

Din 1993, AMG are acces la sistemul dealeri Daimler-Benz şi a început dezvoltarea de vehicule precum Mercedes C36 AMG. În 1999 Daimler Chrysler cumpăra 51% din acţiunile AMG şi schimbă numele în Mercedes-AMG GmbH (fuziunea Daimler Chrysler a venit în 1998).

S-au produs maşini precum Chrysler Crossfire bazat pe Mercedes SLK, Mercedes 3.2L V6 sau Dodge Sprinter. Astăzi se produc modele variate, de la A-Class până la S-Class, cu multe derivate.