Plecarea de acasă e programată pentru ora trei, meciul începe la șapte, iar drumul are, pe hârtie, două ore și jumătate. Pe hârtie. În realitate, la final de octombrie, apusul vine înainte de ora șase, ceața se lasă în văgăuni, iar șoseaua pe care ai mers vara cu geamurile deschise arată cu totul altfel. Cine merge la meciuri în deplasare știe că partea cea mai riscantă a zilei nu e pe stadion, ci la volan. Câteva obiceiuri mici, puse la punct înainte de plecare, schimbă mult din felul în care ajungi și, mai ales, din felul în care te întorci.
Mașina verificată cu o seară înainte
Mulți șoferi își amintesc de mașină abia când se aprinde ceva pe bord. Pentru un drum lung, făcut cu prietenii și cu portbagajul plin de fulare și termosuri, merită un tur de zece minute în seara dinainte. Te uiți la lumini, la toate: faza scurtă, faza lungă, stopurile, semnalizările. Un bec ars se vede mai greu ziua, dar în prima ceață devine o problemă serioasă.
Apoi vin ștergătoarele. Dacă lasă dâre sau scârțâie, le schimbi acum, nu când plouă mărunt pe autostradă și parbrizul devine o pânză lăptoasă. Lichidul de spălat parbriz trebuie să fie de iarnă, nu apa rămasă din august, iar rezervorul se umple până sus, pentru că praful și noroiul de toamnă se duc repede.
Presiunea din roți se verifică la rece, înainte să pornești, nu la prima benzinărie după zece kilometri de mers. Diferențele dintre dimineață și după-amiază, când temperaturile scad, sunt suficiente ca o roată pe jumătate dezumflată să schimbe felul în care mașina intră în curbă. Merită să te uiți și la adâncimea profilului: cine are cauciucuri de vară cu uzură avansată ar trebui să se gândească serios la cele de iarnă, mai ales dacă drumul trece prin zone de deal.
În sfârșit, rezervorul. Regula simplă a celor care fac des astfel de drumuri: nu pleci la drum cu mai puțin de jumătate de rezervor, iar la întoarcere alimentezi înainte să fie nevoie, nu după ce a început să clipească martorul.
Ora de plecare: se calculează de la sfârșit
Cea mai frecventă greșeală este socoteala făcută de la început: cât durează drumul, cât scădem din ora meciului și gata. Corect e invers. Pornești de la ora la care vrei să fii în parcare, adaugi timpul de găsit un loc, timpul de la mașină la intrare, coada de la filtru, o pauză de zece minute pentru a-ți dezmorți picioarele și abia apoi numeri drumul propriu-zis.
La asta se adaugă un coeficient pe care îl știu bine șoferii din deplasare: ora de vârf. Dacă traversezi un oraș mare cu două ore înainte de meci, vei sta în aceeași coloană cu cei care se întorc de la muncă. De aceea, pentru o deplasare bună alegi o rută gândită în jurul orașelor, nu prin mijlocul lor. Uneori un ocol de douăzeci de kilometri pe un drum liber e mai scurt, ca timp, decât centrul aglomerat, iar mașina nu stă cu motorul pornit în coloană, cu pasagerii nervoși și cu ceasul care aleargă mai repede decât roțile. Pregătește și o variantă de rezervă, notată undeva, pentru cazul în care un accident sau o lucrare te scoate din planul inițial.
Merită să te uiți dinainte și la orele la care se face întuneric pe traseu. Dacă plecarea e după-amiaza, o parte din drum va fi la lumina zilei, iar ultima parte, cea de munte sau de câmpie fără iluminat, la lumina farurilor. Cine nu a mai condus seara pe un drum național plin de camioane știe cât de mult obosesc ochii. Din acest motiv, șoferul care conduce la întoarcere nu ar trebui să fie cel care a condus și la dus, dacă se poate evita.
Un ultim lucru: spune cuiva de acasă ora estimată de sosire și anunță-l când ajungi. Sună banal, dar în caz de întârzieri sau de probleme, cineva știe unde ești.
Ceața, ploaia și frunzele ude
Toamna aduce trei dușmani care se pot ascunde sub același cer cenușiu: ceața, ploaia măruntă și frunzele căzute. Ceața se întâlnește cel mai des dimineața devreme și seara târziu, în zonele joase, lângă ape și în văi. Aprinzi luminile de întâlnire, nu pe cele lungi, care reflectă lumina în fața ta și îți ascund drumul. Dacă mașina are faruri de ceață, le folosești doar cât timp vizibilitatea e într-adevăr redusă, și le stingi când ieși din zona respectivă, ca să nu orbești pe cei care vin din sens opus.
Distanța față de mașina din față crește pe asemenea vreme, nu cu un metru, ci cu o regulă simplă: dublezi ce ai respecta pe uscat. Pe asfalt ud, frânarea cere mai mult spațiu, iar un strat de frunze căzute se comportă ca un strat de gheață subțire. Pe dealuri, în curbe, frunzele se adună exact la marginea șoselei, acolo unde ai nevoie de aderență.
Aburirea geamurilor e încă o problemă de sezon, cu atât mai vizibilă când în mașină sunt patru-cinci oameni, fiecare cu umezeala hainelor de la meciul de dinainte. Aerul condiționat pornit ajută la uscarea aerului din habitaclu, iar recircularea oprită lasă să intre aer proaspăt. Păstrează o lavetă curată în torpedo, nu o cârpă care lasă scame.
Ce ia cu el un echipaj de deplasare
Un pasager bine pregătit face un drum mai plăcut decât unul cu stereo bun. Lista de mai jos nu e obligatorie, dar cine a avut nevoie măcar o dată de oricare dintre aceste obiecte nu mai pleacă fără ele.
- Un încărcător de telefon și un acumulator extern, pentru că GPS-ul și mesajele consumă bateria mai repede decât ți-ai imagina.
- Un set de documente la îndemână, într-un loc cunoscut de toți, nu îngropat sub bagaje.
- O vestă reflectorizantă și un triunghi, la locul lor, nu uitate acasă din vara trecută.
- O sticlă mare de apă și ceva de mâncat care nu se strică, pentru situația în care rămâi blocat în trafic mai mult decât ai crezut.
- O pătură sau o geacă în plus, pentru cazul în care mașina trebuie să aștepte pe loc fără încălzire.
- O lanternă mică, care merge și fără telefon.
Nimic din toate acestea nu ocupă loc în plus, iar împreună schimbă o pană banală dintr-o seară pierdută într-un episod pe care îl povestești râzând peste o lună.
Parcarea de lângă stadion și plecarea de acolo
Mulți ajung la meci cu un plan clar pentru tribună și cu niciunul pentru parcare. Până la urmă, parcarea decide cât de repede pleci după fluierul final. Dacă ai de ales, nu te bagi în locul cel mai apropiat, ci în cel din care poți ieși fără să depinzi de manevrele altora. O mașină parcată cu botul spre ieșire îți dă un avantaj mai mare decât cinci minute câștigate la mers pe jos.
Verifică dacă zona în care lași mașina e sigură: iluminată, cu trecere de oameni, fără bunuri vizibile în habitaclu. Telefoanele, rucsacurile și hainele rămân în portbagaj, iar portbagajul se încuie în fața tuturor, nu în ultima clipă. Dacă mergi cu mai multe mașini, stabiliți dinainte un punct de întâlnire, ca să nu pierdeți timp pe telefon în mulțimea de după meci.
După meci, tentația este să pornești imediat, odată cu toată lumea. De multe ori e mai înțelept să aștepți un sfert de oră, să bei ceva cald și să lași aglomerația să se rărească. Pe jos, în acest interval, se discută meciul, se ajustează tactica din tribună și se reduce tensiunea. La volan ajungi mai liniștit și mai odihnit.
Întoarcerea: oboseala nu se negociază
Întoarcerea de la un meci e partea pe care o subestimează aproape toți. Adrenalina a coborât, e târziu, drumul e întunecat, iar victoria sau înfrângerea te-a golit de energie în moduri diferite. Șoferul care conduce în astfel de condiții are nevoie de un partener care vorbește cu el, nu de unul care adoarme pe scaunul din dreapta.
Semnele de oboseală sunt clare, dar ușor de ignorat: ochii care se închid o fracțiune de secundă, kilometri de care nu-ți mai amintești, derapaje ușoare pe banda de mers. Când apar, nu mai ajută cafeaua, ajută oprirea. Zece-cincisprezece minute de somn într-o parcare luminată fac mai mult decât cinci băuturi energizante.
Alcoolul nu face parte din ecuație pentru cel care conduce, nici în cantitate mică, nici după cina de după meci. Echipajele cu experiență hotărăsc de dimineață cine rămâne treaz, iar cealaltă parte a grupului se bucură de seară fără griji.
Mâine dimineață, poate că nu mai ții minte scorul exact, dar ai nevoie să ții minte că ai ajuns acasă întreg. Înainte de următoarea deplasare, pregătește mașina cu o seară înainte, calculează ora de plecare de la sfârșit și hotărăște dinainte cine conduce la întoarcere. Restul e pasiune, iar pasiunea se descurcă bine singură.
