Chirurgia meniscului

Chirurgia meniscului: Tratamente moderne și tehnici minim invazive pentru restaurarea funcționalității genunchiului

Leziunile meniscului pot afecta atât sportivii, cât și pacienții mai în vârstă sau pacienții care nu sunt activi din punct de vedere sportiv. Meniscul este localizat între femur și tibie și face parte din cartilajul genunchiului. Acesta contribuie la stabilizarea articulațiilor și la protejarea oaselor împotriva frecării. Află din articolul de mai jos, care sunt tratamentele moderne și tehnicile minim invazive pentru restaurarea funcționalității genunchiului, dacă ai suferit leziuni ale meniscului.

Sutura de menisc

Sutura de menisc este frecvent utilizată în cazul pacienților care au suferit o ruptura de menisc. În cazul acestei proceduri, zona de ruptură este curățată de țesut cicatricial, iar meniscul este repoziționat. Acesta poate fi fixat folosind ancore sau fire de sutură pentru a repara marginile lezate, astfel încât să-și poată recăpăta funcționalitatea normală. Perioada de recuperare după sutura de menisc variază în funcție de factorii specifici. În general, pacienții trebuie să urmeze un program de reabilitare care include exerciții de îmbunătățire a flexibilității și a forței musculare.

Meniscectomia

Meniscectomia constă în îndepărtarea părții rupte a meniscului (meniscectomie parțială) sau în îndepărtarea întregului menisc (meniscectomie totală). În cazul în care doar o porțiune a meniscului este afectată, chirurgul va îndepărta doar acea parte ruptă sau deteriorată, păstrând restul meniscului intact. Acest lucru ajută la menținerea unei funcționalități cât mai bune a genunchiului. Dacă meniscul este grav afectat sau deteriorat în întregime, poate fi necesară îndepărtarea întregului menisc. Cu toate acestea, eliminarea completă a meniscului poate duce la o reducere a funcției articulației și crește riscul de apariție a problemelor articulației pe termen lung, cum ar fi artroza.

Ruptura de ligament incrucisat anterior poate duce la apariția leziunii meniscului. În cazul în care trauma la nivelul genunchiului a afectat atât ligamentul, cât și meniscul, medicul specialist poate recomanda intervenții chirurgicale în ambele cazuri. 

Implant de menisc artificial 

Implantul de menisc artificial este o opțiune recomandată pacienților care au suferit îndepărtarea parțială a meniscului și se confruntă cu riscul de deteriorare a cartilajului articular. Este de obicei recomandat când marginea meniscului este încă intactă, deoarece acest lucru facilitează atașarea meniscului artificial. Pentru această intervenție, candidații trebuie să îndeplinească anumite criterii, cum ar fi să aibă vârsta de sub 55 de ani, să nu prezinte alte probleme majore ale genunchilor sau articulațiilor și să aibă ligamentele genunchiului stabile. În timpul procedurii, meniscul artificial este plasat în locul meniscului deteriorat sau îndepărtat. Acesta poate fi fixat folosind diferite tehnici și materiale, adaptate la specificul problemei.

Transplantul de menisc

Transplantul este recomandat atunci când meniscul a fost îndepărtat în întregime, ceea ce duce la un risc crescut de uzură în timp. Scopul acestui transplant este de a înlocui meniscul deteriorat sau îndepărtat pentru a menține funcționalitatea și sănătatea genunchiului. În timpul procedurii, meniscul este prelevat de la un donator tânăr și sănătos și este transplantat în genunchiul pacientului.  

We use cookies to personalise content and ads, to provide social media features and to analyse our traffic. We also share information about your use of our site with our social media, advertising and analytics partners. View more
Accept